zambetul imposibil

Totul în jur este o continuă alegere. Asta e clar. Ce nu trece de alegere punem în spatele sorţii. Aşa ne simţim sufletul eliberat de păcatul deciziei şi putem zâmbi liberi. Dar până la urmă cred că nu deciziile sunt cele dureroase ci urmările. Aşa că cercul vicios porneşte şi se termină tot la noi. Când totul merge bine – avem noroc; când toate se năruiesc se cheamă că am avut ghinion. Şi atunci ce facem cu libera alegere? Până unde suntem vinovaţi de gând şi de unde începe să arate cel de sus cu degetu’? Partea interesantă a deciziilor este că numai cele cu final neaşteptat ne dau temă de gândire pe când cazurile fericite par uneori frumos de normale. Atât de repede ne obişnuim cu binele că, atunci când dispare pentru o secundă ne şi plângem cu mâinile împreunate şi privind nordul. Mi-e silă de laşitate şi aş vrea să pot privi zâmbind toate cele grele. Atât că uneori e nevoie de mai mult decât un zambet.... şi nici măcar nu pot zâmbi fals.