duminică, 18 decembrie 2011

purtate

Te port in suflet ca pe-o amintire draga
Desi inca esti alaturi de mine
Probabil ca teama de a te pierde
Ma face mult mai precaut sa mai caut
Ochi in alte priviri, zambete pe alte buze

Te port in inima invariabil de anotimp
Desi vara imi este prea cald cu doua imini
Iar iarna nu am suficiente grade sa pot imparti la doi.
Primavara si toamna e putin mai simplu
Pentru ca lacrimile se amestesca in ploi dese

Te port in minte, ca si cum te-ar purta altcineva
Fara sa simt gandurile ce ma apasa in plus
Si fara sa imi pese de vreo sinapsa anapoda
Ce m-ar putea scoate din mintea mea
Lasandu-ma neuronic dependent de tine.

Te port in vise doar asa cum imi place
“(In definitiv sunt visele mele si fac cu ele ce vreau.)”
Stiind ca doar in vise pot sa te iubesc infinit
Pentru ca asta am invatat prin nesomn
In clipele multe de singuratate si noapte...

la adio

Plecand ai uitat sa imi spui La revedere
Un simplu La revedere!
Desi abia acum imi dau seama
Ca mai potrivit era un Adio

Mult prea tarziu ai revenit
Dar Eu plecasem deja din “noi”
Lasand un gol alaturi de golul
Pe care l-ai lasat cand ai uitat sa spui: Adio

Oricat ne-am chinui acum
Cele doua goluri nu mai pot face un intreg
Asa cum nici La revedere
Impreuna cu Adio nu pot face decat

La… Adio

etajat

ai plecat şi iar m-ai lăsat
pe etajera mult prea înaltă.
din fericire, între timp am învăţat
să aştept.

uneori, când ne certam
mă uitai întins pe jos,
obosit şi trântit între lacrimi
şi vise.

alteori zâmbeai
văzând cum mă chinuie
încercări de evadare
nereuşite.

o dată, o singură dată,
ai lăsat uşa întredeschisă
şi-atunci am încercat să scap
de singurătate.

dar, abia ajuns la uşă
am fugit repede înapoi
şi mi-am legat sufletul tremurând
de etajeră.

pe uşa camerei
cu o singură etajeră,
acum nu prea înaltă,
scria….. iubire.

defragmentare

Ne ştim de când existam doar în fragmente
Deşi cred că ne-am mai întâlnit de câteva ori
În privirile grăbite ale unor oarecare doi trecători,
Ce au cutezat să spere în acelaşi timp.

Te-am regăsit cuminte, aşa cum te lăsasem în vise
Şi cu aceeaşi, oarecum tristă, urmă de zâmbet
Acoperită de ridurile netrecerii vremurilor,
Undeva între colţul ochiului şi suflet

Acum, ne putem împleti fericirea împreună
Fără să ne pese de ploaie, de ei şi de vânt
Şi fără să încercăm prea mult să fim noi,
Aceia care ne cunoşteam, oarecum, din fragmente.

cifrar

de ce avem o singura viaţă
în care să ne cautăm jumătatea?
dacă am avea o jumătate de viaţă
în care să trăim întregi
ne-ar fi mai greu sau mai trist?

şi apoi, găsindu-ne în cele două jumătăţi,
de ce ne simţim întregiţi prin a treia,
pentru care suntem dispusi
să pierdem jumătate de viaţă?
jumătate din a fiecăruia.

ce calcul bizar face creatorul
atunci când ascunde jumătăţi
la bună-voia sa,
şi de cele mai multe ori
găsibile doar la fiecare a patra viaţă?

Asternute

Asternute


Chiar dacă-i frig şi vântul bate înspre pleoape
tot nu-mi usucă dorul meu de doi,
chiar şi acum când, ceas de ceas, te am aproape
mi-e dor de tine, chiar mai rău, mi-e înmulţit cu noi!

Te văd visând, te simt adesea tresărind copilareşte,
în nopţile în care-s eu cu mine-n mintea mea
şi tot nu pot să cred că umbra-ţi mi se potriveşte
atăt de bine, peste-nvechita lume-a mea.

De-ar fi având acuma cineva curajul
să sufle gânduri peste ochii tăi atât de liniştiţi
aş rupe-ndată de pe-a vieţii mele gajul
şi peste tine-aş pune-oşteni de zâmbet, împietriţi.


Sotiei mele, andreea
21.04.2007