vineri, 15 decembrie 2006

esseu - cu mine

Cât de mult mi-aş dori acum căldura unui cămin şi liniştea unei iubite strânsă pe furiş în braţe atât cât să nu reuşesc să o trezesc. Ce greu pare acum şi cât de nesemnificativ găsim toate astea când le primim fără să ne întrebăm :de ce? Mai am o zi şi pun pe unu lângă trei. Un fel de nenoroc al norocului. Mă lovesc peste tot de unu şi trei de parcă n-ar exista linişte fără ei. Încerc să mă regăsesc într-un loc primitor ori de câte ori mă lovesc de realitate dar am pierdut orientarea interioară şi peste tot sunt locuri noi încât obosesc doar căutând acele priviri prietenoase. Şi atunci adorm cu gândul la o noua zi... Ţin minte că acum ceva ani aşteptam să mă trezesc dintr-un vis, sau cel puţin aşa aveam senzaţia. Acum nici măcar nu mai sper că e doar vis. E o crudă realitate şi cineva mă forţează să o accept aşa ... pe stomacul gol. Am reuşit să amestec lucrurile al dracu’ de bine că nu mai dau de “luminiţă”. Ciudată este sincronizarea cu care se agită toate. Chiar nu simţeam gustul amărui dacă veneau toate pe rând? Şi de ce toate? Undeva am pus picioru’ greşit şi am călcat lângă? E mult prea mult Dumitre şi pentru mine, cel care era mereu pregătit şi cu lecţia învăţată. Şi nu mi-ai dat subiecte din cele ce le învăţasem şi nici măcar din cele la care aveam fiţuici ori servite. Aştept acum r.r.-ul să pot trece la următorul nivel că la ăsta nu vreau să te “reţin” prea mult. Încă o zi şi sărbatorim anu’ de pomină. Ce întorsături are calea asta, bre! Şi eu care mă credeam pe o linie cât de cât dreaptă. Nu ar trebui să acumulăm odată cu trecerea anilor? Sigur ăsta e anul care nu mi-a adus nici o satisfacţie. Pur şi simplu a trecut. Rămân cicatricile şi speranţele. Unele pentru mai mult timp.

2 comentarii:

Pino spunea...

altele pentru o viata...
de pomina.

Anonim spunea...

asta este pt sufletul meu:)