Atunci când vreau să strig cuvintele-mi dispar
Încerc să văd în jur doar prieteni dar e tot mai rar
Mă-nchid ades în gânduri şi nu am habar
De ce plătesc, sau până când acest bazar?
Oameni din ce în ce mai goi în jurul meu
Privesc prin ei departe şi nu-mi este greu
S-aud cum cel mai des pronume posesiv e-“al meu”
Şi cel mai dulce zâmbet poate fii plătit c-un leu.
Mă las purtat de val şi-aştept cu ochii-n zare
O clipă să mă simt mai norocos, sau mai în stare
Să iau de guler soarta şi să fac prinsoare
Că dacă ţip şi fără vorbe, tot m-aud mai tare!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu