poezia mea

Era o vreme când eram doar noi doi,
Era o vreme când tot ce conta era “în doi”.
Acum sunt sunt nopţi distanţa între noi,
Şi zile scurse de când doi sunteţi doar voi.

Din punctul meu de-atunci greşeala-a fost la tine,
Din locul meu de-acum greşeala-a fost în mine.
Nu am văzut puţin peste orgoliu, sau mai mult,
Nu am crezut că fără tine pot ajunge orb şi mut.

Acum degeaba strig căci coarde nu-mi vibrează,
Degeaba caut ochi când irisul nu-mi luminează.
Încerc să cred că viaţa-i doar un mare joc,
Şi mai arunc cu zarul uneori către noroc.

Încă nu ştiu de soarta-o facem sau ne face ea,
Dar sigur când eşti sus şi bine nu mai crezi în ea.
Şi-atunci cu degetul arată cineva spre noi,
Şi tot ce-i drum duce spre “groapa de gunoi”.

De-ar fi să pot să-ntorc tot timpul înapoi,
Până în clipa în care l-am stricat pe doi,
Probabil soarta şi-ar băga cu zîmbet coada rea,
Schimbând subtil doar titlul în... “Poezia Ta”.