Cineva spunea că nu oamenii devin apoi îngeri, ci îngerii pedepsiţi devin într-un final oameni. Şi asta mi se pare cea mai cruntă pedeapsă. Poate de aici porneşte faptul că trecerea noastră prin astă lume este limitată în timp. Un fel de pedeapsă la care nu poţi face recurs. Şi apoi neînvănţându-ne cu aripi revenim în eşafod aparent inocenţi dar cu conştiinţa mereu încarcată de tot mai multe măşti. Sau poate cât suntem oameni avem acele mult-prea-pure aripi din care pierdem la fiecare greşeală câte o pană până atunci când, ajungând prea uşori, nu ne mai putem controla gândurile şi ne izbim crâncen de stele cautând refugiul sub o altă maternă pereche de aripi.
De ce oare Dumitru savurează toate clipele? Ce afacere prosperă tre’ să fie construcţia de aripi! Dar oare toţi purtăm aripi albe? Sau sunt în asorteu cu învelişul fiecăruia? Mă întreb cum arată un înger negru? Sau verde? Şi oare toate fiinţele primesc la rândul lor perechea de aripioare? Şi fluturii?
p.s. ideea de Dumitru e preluata de la un prieten care s-a plictisit sa-l numeasca pe D-zeu Dumnezeu si l-a botezat Dumitru. Mi-a parut geniala.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
da, gepeto, geniala intr-adevar! :P
Trimiteți un comentariu