noapte buna

În fiecare nouă zi, alţi ochi
zâmbesc cu pretenţia de fericire
şi în fiecare noapte, alte lacrimi
udă seceta cearşafului sufletului meu.

clipa

sufletul meu mă-ntreabă-adesea unde eşti.
şi uneori cu mai mult de-atât:
Tu! Cine eşti?
şi, cum de fără ea, tot mai trăieşti?
răspund atunci umil şi trist:
aici cred că greşeşti!

ai fost secunda dintr-un ceas
ce-a cutezat sa bata,
minutul orei care-a vrut
noaptea de zi să-mpartă.
însă era prea mult înca un ceas
printre atâtea zile
şi am ramas tăcuţi
să numărăm păcatele meschine,
eu … cu mine.

mi-e silă să te ştiu acolo
stând pe un culoar
mi-e mult mai mult de-atâta, mi-e egal
o umbră-am vrut să fiu,
la al tău suflet rar,
şi am sfârşit prin a fi umbră
…dar la un hoinar.

degeaba vii să cauţi
ce pe zâmbete-am schimbat,
tăcut, în fiecare zi, am tot amanetat
până la ultima secundă
care vrea ora să bată
şi-am ramas sec,
cu viaţa-mi toată-mprumutată.

n-ai bani, n-ai aur,
nici măcar un suflet nu mai ai,
să poţi răscumpăra ce am vândut
în fiecare zi de mai
şi de-ai avea, oricum,
nu cred că sunt pe lista “de salvat”
sau nici macar nu mai contez,
sunt oricum dezarmat.

am doar un ochi, o mână
şi jumate’ de speranţă
să pot lupta şi pentru tine
în această dură viaţă
rămân ascuns în spatele angoasei
provocata de durere
şi-astept vorace să amestec
vin pelin cu miere.

imi e

Mi-e cald,
Mi-e frig,
Mi-e silă,
Mi-e gol,
Mi-e sec,
Mi-e nesomn,
Mi-e trist,
Mi-e iar,
Mi-e tu,
Mi-e fără,
Mi-e mie.

renuntare

braţele sufletului meu au obosit
căutând trupul tău în umbră.
aruncă-mi înapoi haina grea
ce am lăsat-o la tine
când am învăţat să sper.

deja

o jumătate de pat
plânge după trupul tău.
o jumătate de trup,
plânge după zâmbetul tău.
Celelalte jumătăţi
sunt doar fericite ….că exişti!

gramatica

brusc “a iubi” devenise “am iubit”
şi ochiul se închidea spre a se deschide
sub altă eră a fiindului.

tot atunci, “a trăi” devenea, “am trăit”,
ca umbra disparând în absenţa luminii
sub adâncimea întunericului.

unu' din noi

de prea mult timp,
unu fără unu fac doi
pentru că,
pentru mult prea puţin timp
unu şi unu au fost făcând noi.
de atunci unu se caută pe sine
în toţi unii găsiţi pierduţi
sau izgoniţi din alţi doi
fără liniştea unului
cu care se începe noi.

definitoriu

fiecare vers
e o explicaţie la mine
acel mine
care devine
după fiecare noi
şi înainte de fiecare,
atât de inevitabil, voi
crescut fără ştire
de eu şi tu
în umbra amintirilor

rugaciune

ce mult aş vrea
să-mi rămână singuratea mie,
şi nouă să ne primim
pruncul vesel al nesingurătăţii.
să simţim liniştea nesomnului
de la căpătâiul vegherii
şi să respirăm calmul zilelor luminate cu dragoste.

nejudecati

Verdele ochilor tăi
mă duce cu gândul la mine
Şi mă lasă în neliniştea
absenţei tale.

Gustul lacrimilor
mă întoarce cu gândul la tine
şi mă judecă cu liniştea
spaţiului dintre
N,
O,
I.

chin

Pe zi ce trece eu devin
Cu mult mai mult sărac, e-un chin
Să văd în orice zi zâmbind aceleaşi feţe
Şi să accept relaţii doar de interese.

ciuda

Mi-e ciudă pe timp pentru că a inventat secunda,
Mi-e ciudă pe cunoaştere pentru că a stârnit ispita,
Mi-e ciudă pe mine pentru că exişti tu,
Mi-e ciudă pe zâmbete pentru ca am cunoscut râsul.

esseu - cu mine

Cât de mult mi-aş dori acum căldura unui cămin şi liniştea unei iubite strânsă pe furiş în braţe atât cât să nu reuşesc să o trezesc. Ce greu pare acum şi cât de nesemnificativ găsim toate astea când le primim fără să ne întrebăm :de ce? Mai am o zi şi pun pe unu lângă trei. Un fel de nenoroc al norocului. Mă lovesc peste tot de unu şi trei de parcă n-ar exista linişte fără ei. Încerc să mă regăsesc într-un loc primitor ori de câte ori mă lovesc de realitate dar am pierdut orientarea interioară şi peste tot sunt locuri noi încât obosesc doar căutând acele priviri prietenoase. Şi atunci adorm cu gândul la o noua zi... Ţin minte că acum ceva ani aşteptam să mă trezesc dintr-un vis, sau cel puţin aşa aveam senzaţia. Acum nici măcar nu mai sper că e doar vis. E o crudă realitate şi cineva mă forţează să o accept aşa ... pe stomacul gol. Am reuşit să amestec lucrurile al dracu’ de bine că nu mai dau de “luminiţă”. Ciudată este sincronizarea cu care se agită toate. Chiar nu simţeam gustul amărui dacă veneau toate pe rând? Şi de ce toate? Undeva am pus picioru’ greşit şi am călcat lângă? E mult prea mult Dumitre şi pentru mine, cel care era mereu pregătit şi cu lecţia învăţată. Şi nu mi-ai dat subiecte din cele ce le învăţasem şi nici măcar din cele la care aveam fiţuici ori servite. Aştept acum r.r.-ul să pot trece la următorul nivel că la ăsta nu vreau să te “reţin” prea mult. Încă o zi şi sărbatorim anu’ de pomină. Ce întorsături are calea asta, bre! Şi eu care mă credeam pe o linie cât de cât dreaptă. Nu ar trebui să acumulăm odată cu trecerea anilor? Sigur ăsta e anul care nu mi-a adus nici o satisfacţie. Pur şi simplu a trecut. Rămân cicatricile şi speranţele. Unele pentru mai mult timp.

cumparaturi

Candva o prietena m-a intrebat:
Ce vrei de la piata?
Am zis:
Fericire cu glazura de efemer.
Dar ea mi-a ras in fata
…atunci poate cativa
prieteni inveliti in amintiri
Si-a disparut instantaneu in ceata.
De-atunci gandesc ….
si asta poate fi povata
Sa ceri mereu la viata
… ceea nu gasesti …..la piata!

de curand

de curand….

iti sunt alaturi dintr-o probabila obisnuinta
te simt alaturi dintr-o aceeasi rea inconstienta
stiu ca acolo sunteti numai voi, si-acuma sunteti trei
si stiu ca aici sunt eu, si restul oameni, ei cu ei.

imi pare rau ca-mi pare bine cand te stiu promisa
ma simt putin mai mic dacat acea secunda lipsa
in care am negociat un suflet cu un drac
si-am capatat ce-aveam deja, praf pe un frac

stiu ca o liniste acum prin ochii ei micuti ai capatat
stiu doar ca pare mult prea mult, dar altfel esti sarac.
invidie si dragoste ma-ncearca tot mai des privind in sac
si mandru sunt sa vad ca viata pentru tine-un sens a capatat.

respectul fata de "a fi" ramane neatins
atunci cand vad cum viata repede-ti cladeste-un vis
si vreau sa cred ca paradisul alb abia ti s-a deschis
iar zilele ce vin iti vor aduce fericirea tot mereu cu bis.

de drag

De drag

Privesc cum trece vremea,
Prin părul tău bălai.
Am vrut să vin la tine,
Am vrut tu să mă ai.

Dar totul e doar vrere,
Curaju-i greu să-l ai
Atunci când şti ce meriţi,
Pe tot ce poţi să dai.

Şi am rămas albastru,
În “colţul meu de rai”
Gândind la o iubire,
Un trup... cu păr bălai.

de sus in jos

Gandul mi s-a legat de tine
Şi a renunţat la logică
În momentul în care “noi”
A falsat prima oară.

Ochii mei, uneori mult prea verzi
Priveau ochii tăi,
Acum două semne de întrebare
Cu disperarea luminii în amurg.

Atunci, cu teama singurătăţii
Mi-am muşcat buza tremurândă
Şi mi-am închis pleoapele
Înecându-le în lacrimi.

Trupul, acest sclav al ideilor
A mai mers puţin, derutat
De a doua pereche de urme
Şi de parfumul nou.

Degetele, mult prea obişnuite,
Fremătau cautând pielea
Care le-a arătat că, şi zece
E prea puţin pentru prea frumos.

Târziu, deşi cu mult prea devreme
Sufletul meu gol a murit
Fredonând şi tot falsând
Aceeaşi melodie tristă despre noi.

dorinta nedorita

Dorinţă nedorită

E-un gol imens în locu-ţi, alăturea de mine,
Şi peste tot doar urme, e ce-a rămas din tine.
Iubeam până şi umbra-ţi, aşa mi-era de bine,
Vroiam doar nesfârşire, o am, dar... fără tine.

fiind

Ecoul numelui tău
a format conturul meu
atunci când ai strigat:
am murit!?
Ochii măinilor mele
caută în continuare explicaţii
la cît de frumoasă vei fi.
Mă dor gânduri
izbite de aerul gol al nepăsării,
şi mă las aşteptând trecutul
alături de singurătate.

erata

Aş vrea viaţa să-mi fie dulce
Dar gura mi-ar obosi înainte de a mă sătura.
Aş vrea viaţa să-mi fie lungă
Dar sufletu-mi ar lăsa în urmă, departe, trupul.

fara tine

E noapte-n mine dara afară-i zi,
E iarnă dar mi-e cald în orice zi.
Când tre’ s-adorm simt că mă voi trezi
Râd când sunt trist şi plâng în orice zi...
Fără tine.

frica de nou

mi-e ceaţă inima şi gândul,
calc greu pe fiecare pas.
totul în jur – neînţelesuri
şi ochiul – suflet în spin.

trec zile făr-anumite sensuri,
cad vise lovindu-se crunt,
prieteni lăsând răni deschise
şi haos în tot ce primesc.

pun tot mai des punct
şi, de frică, o virgulă
la tot ce m-atrage în viu.
adânc, ascund un sicriu.

gust de vis

Visu-i frumos căci altfel n-ar fi vis
Dar vine dimineaţa şi s-a zis
Ceva rămâne fără ca să stim de ce
Acel parfum cu gust de e.t.c.

p.s. am fost cu tine sus, aştept aici....

in liniste

Ştiu că atunci când doare eu trebuie să plâng,
Ştiu că privind la soare eu trebuie să râd.
Toţi spun că binele e bine şi răul este rău,
Dar nimeni nu îmi spune de ce nu aleg eu?

Pot face rău sau bine fără să ştiu că pot,
Pot fi cu toţi egal sau pot să nu-i suport.
Aleg doar ce-mi convine, revin ca un resort,
Totul e-o întâmplare, şi peste tot e-un tot.

De sus privesc în sus, inspir doar când expir
Ignor absent esenţa şi totu-mi pare-un chin.
Mă macină dorinţa deşi prea rar mă-nchin,
Icoana-mi zace-n suflet, genunchii-mi sunt pe-un spin.

Aştept să vină ziua, să-nvăţ de ce clipesc,
Caut răspuns în toate, găsesc gol nefiresc.
Am sufletul în petic dar tot vreau să iubesc,
Mi-egală nefiinţa să ştiu de ce trăiesc.

jocul de a fi

Jocul de-a fi

În prima zi ţi-am oferit un zâmbet
Tu n-ai ştiut ce merit porţi şi l-ai lăsat deoparte,
A doua zi am încercat mai mult cu o privire
Te-am regăsit zâmbind, neştiind că oamenii mint.
În cea de-a treia zi mi-am luat inima-n dinţi şi am zis “tu”
Aflând ce multe poţi spune fără a deschide gura.
În cele din urmă m-am hotărât să te urăsc,
Însă mi-ai apărut la uşă spunându-mi:
Ştii?... cred că te iubesc!

lectia de engleza

Mi-e dor de-atunci, doar că mi-e dor acum,
Şi-atunci credeam că totul e perfect şi bun.
Am pus piciorul lângă şi-am căzut în “ex”,
De pe un piedestal mult prea înalt şi prea convex.

Mi-era mai bine sus, acum mi-e mult mai greu,
Dar viaţa-i curvă, ştiu, şi-aşa va fi mereu,
Alt piedestat, o altă ea, alt pas greşit şi alt picat,
Până atunci când îi spui vieţii “what the fuck !?!”

Şi-ncepi să vezi în ea doar omul, care nu-i perfect,
Începi să afli că, la fel ca tine, toate au “defect”,
Toţi căutăm puţin mai mult decât visăm,
Însă găsim mult mai banal decât sperăm.

lor

De mic, întotdeauna, am vrut să am tupeu,
În tot ceea ce fac, să fiu de capul meu.
Am vrut ca-n viaţa mea, să fie cum vreau eu
Şi până când mi-e bine, să ştiu cum e la greu.

Ai mei primeau mereu “bilet de spectator”
La piese-n care-adesea, doar eu eram actor
Deşi până la urmă doar lor le sunt dator
Pentru tot ce-am avut, ce am, sau numai pentru rol.

matematica

Atunci când plâng, mă sparg în două mii de piese
Şi-atunci când râd mă înmulţesc cu zece
Când doar zâmbesc simt că m-adun cu zeii
Şi când sunt trist îmi fuge câte-un înger

mostenire

Mergeam fără speranţă spre căinţă
Atunci când tu te-ai hotărât şi ai plecat
Acum nu simt decât pafum şi suferinţă
Şi locul gol pe care-n urmă l-ai lăsat.

Apoi, mereu e-un mâine care spală rana
Însă apare ea şi... caută ceea ce tu mi-ai luat,
Iar eu încerc să mă ascund în suferinţă
Dar inima-mi nu poate locui-n păcat.

Mă lupt, mă zbat şi mult mai des renunţ
Să cred că pot să ies din ceea ce tu ai format
Un gol în jurul meu, imens, pornind din mine,
E plata ce-o plăteşte sigur numai cel “uitat”.

Strâng gânduri, strâng speranţe şi strâng zori
Pentru aceea care, ca şi tine, va veni,
Să caute în mine ceea ce pe-un pact am dat,
Primind în mare schimb... parfum de suferinţă.

nedefinita

Cuvinte nesfârşite
Şi gânduri frânte-n doi
E tot ce am prin mine,
O ladă de gunoi.

Mi-e ochiul sec de viaţă,
Sinapsă fără noi
Rup dintre stele cerul
Să văd cu ochii tăi

Adorm în gură vorbe,
Am în urechi ecou
Vibraţii simt în vene,
Adânc nu mai sunt eu.

Vreau să te pierd departe
Vreau să te strâng în braţe
Să uit de tot de tine
Să văd numai prin tine.

E haos nefiresc,
Peste tot ce păşesc.
Alerg cu vântu-n faţă,
Visez că sunt în viaţă.

E ca atunci când cazi
În vis, şi nu ai sprijin;
E ca atunci ca plângi
Răzând cu ochii trişti.

Renunţ la tot ce-i bun
Păstrez doar cicatrice
Sufletu-mi e un kitch
La cum a fost demult.

Nu am puterea veche
Să trec focul prin apă
Să-mbin miere cu lapte
Şi să mă cred imun.

Pe-afară sunt identic
Şi toţi mă ştiu acum.
Înlăuntru-s piatră seacă
Acoperită-n... fum.

nedumerire

La tine-i miez de noapte,
La mine e pustiu.
Încet merg mai departe
Şi tare-aş vrea să ştiu
De ce răspunsu-n toate
E ca un trandafir?

non sens

Nu mă gândesc decât la noi
Însă tu nu mai eşti
Demult o parte
Nici a zecea dintr-un noi
Deşi trăieşti
Cumva aproape
Şi totuşi prea departe
Pentru a imi trimite veşti
Cum tot primesc
Chiar de nu vreau
De pe la alţi diverşi.

pacat..

Prea des găsim pretexte
Să fim ce nu se poate
Şi mult prea rar motive
Să fim corecţi în toate.

Vrei mult prea mult să iei,
Fără sa-nveţi să dai,
Dar cel mai greu în viaţă
E zâmbetul să-l ai.

Iubim toţi trandafirii
Până-ntr-un spin te-nţepi
Ne-ncredem unu-n altul
Până devenim sterpi.

Vedem mereu în alţii
Doar ce-am vrea noi să fim,
Trăim prea egoistic,
C-un suflet prea infirm.

parcare cu plata

Mă doare floarea ce uită să fie udată
Şi gândul bun uitat cumva pe-o pleoapă
Nimic din ce-i aici nu e din lumea mea
Învăţ din mers că viaţa-i dură şi nu o poţi schimba.

Pun pixul pe hârtie, ochii-n gol
Privesc şi-aştept să mai primesc un rol
În toată această comedie “viaţa mea”
Sau cum ar fi dacă-ar fi fost a mea.

Nu văd schimbări în jur, totul e doar acomodare
Şi-atunci când ai noroc probabil e-o scăpare
Acolo sus, sau poate doar o ezitare,
O amânare-a clipei când plătim pentru parcare.

passo doble

Mi-e dor de tine când ţi-e dor de mine
Dar asta nu o ştiu, şi-atunci mi-e dor mereu.
Vreau să te văd, visez, dar mă trezesc
Şi iar mi-e greu, căci singur sunt doar eu.

pe drumul catre azi

Îngrămădesc o lume între gândiri şi zbor
Mâine... ce-o fi să fie, deja e viitor.
Opresc în fugă clipa când suntem unu-n doi,
Trec sufletu-mi prin focuri când doar gândesc la noi.

Şi dor mi-o fi de tine în drumu-mi către mâine
Vreau să te strâng în braţe, nimica să rămâie,
Vreau să îţi simt suflarea, şi ochii mici şi calzi,
Dar mult mai mult de toate, te vreau în viaţa-mi azi.

poezia mea

Era o vreme când eram doar noi doi,
Era o vreme când tot ce conta era “în doi”.
Acum sunt sunt nopţi distanţa între noi,
Şi zile scurse de când doi sunteţi doar voi.

Din punctul meu de-atunci greşeala-a fost la tine,
Din locul meu de-acum greşeala-a fost în mine.
Nu am văzut puţin peste orgoliu, sau mai mult,
Nu am crezut că fără tine pot ajunge orb şi mut.

Acum degeaba strig căci coarde nu-mi vibrează,
Degeaba caut ochi când irisul nu-mi luminează.
Încerc să cred că viaţa-i doar un mare joc,
Şi mai arunc cu zarul uneori către noroc.

Încă nu ştiu de soarta-o facem sau ne face ea,
Dar sigur când eşti sus şi bine nu mai crezi în ea.
Şi-atunci cu degetul arată cineva spre noi,
Şi tot ce-i drum duce spre “groapa de gunoi”.

De-ar fi să pot să-ntorc tot timpul înapoi,
Până în clipa în care l-am stricat pe doi,
Probabil soarta şi-ar băga cu zîmbet coada rea,
Schimbând subtil doar titlul în... “Poezia Ta”.

poveste

Mi-e rău fără bine
Şi frică îmi este
Privesc înspre mine
Găsesc doar ferestre
Şi uşi către tine
E-un fel de poveste
În care sunt prinţul
Cu sufletu-mi zestre.

prima si ultima secunda

Mi-e dor de ultima secundă,
În care te-am privit cu inima;
Mi-e frică să primesc “a doua rundă”
Şi să greşesc cum am greşit cândva.

Aş vrea zarul s-arunc şi să m-ascund,
Şi tot ce vine-apoi să nu mai pot afla,
Trăiesc cu teama că tot voi sfârşi plângănd,
Şi aşteptând iubirea mea... acum a altuia.

Orice secundă-mi schimbă gândul cum vrea ea,
Stăpân nu mai pot fi decât pe ce vrea ea,
Îşi bate joc de viaţa ce doar mai pare-a mea,
Şi-mi tot aduce-n faţă cum este fără ea.

De-aş şti o cale dreaptă să aleg,
Între ce îmi aleargă-n cap acum, nimic concret,
Ar trebui să mă întorc să văd unde-am greşit
Şi cum ar fi de n-ar fi ce-a mai fost trăit.

Dar iar secunda vine şi îsi face jocul,
Lăsându-mă să cred că pot trăi să-mi văd norocul,
Mă-nşel din ce în ce mai des şi mai uşor
Şi simt cum viaţa tot mai des mă ia peste picior.

Aştept acum neputincios secunda grea,
În care voi afla ce fac cu viaţa mea,
Ce suflet trec prin foc să te aduc la loc,
Sau câte palme mai primesc pentru
“dreptul la joc?”

proverb

Ai fost demult a mea
Apoi mai mult a lui
Am pus un gând greşit
Şi ai plecat hai-hui

Când m-am întors, târziu,
Erai prea mult a lui,
Şi-am învăţat pe mine
Şti c-o iubeşti când nu-i!

quo vadis

De multe ori mă-ntorc şi mă-ntreb sec
Ai fost un vis, ai fost aievea sau doar fum?
În mintea mea sunt urme care sapă-un drum
Dar mult mai greu e să mă mint intrinsec.

De-ai fost un vis aş vrea să înţeleg
De ce atingerea-ţi părea atât de aromată?
De-ai fost doar fum cum aş putea s-aleg
Tot ce-a fost scrum din tot ce-a fost odată?

reflex

Atunci când ai plecat ai luat cu tine
Probabil orice urmă de iubire de prin mine
Alerg năuc, mănânc reflex şi sânge-mi curge-n vene
Doar pentru simplu fapt că ştiu c-aşa e bine.

sec si mut

Atunci când vreau să strig cuvintele-mi dispar
Încerc să văd în jur doar prieteni dar e tot mai rar
Mă-nchid ades în gânduri şi nu am habar
De ce plătesc, sau până când acest bazar?

Oameni din ce în ce mai goi în jurul meu
Privesc prin ei departe şi nu-mi este greu
S-aud cum cel mai des pronume posesiv e-“al meu”
Şi cel mai dulce zâmbet poate fii plătit c-un leu.

Mă las purtat de val şi-aştept cu ochii-n zare
O clipă să mă simt mai norocos, sau mai în stare
Să iau de guler soarta şi să fac prinsoare
Că dacă ţip şi fără vorbe, tot m-aud mai tare!

sfatul medicului

Iubeşte clipa când primeşti un zâmbet
Zâmbeşte atunci când şti că eşti iubită
Păstrează clipa când te simţi privită
Şi peste tot, iubeste fiecare clipă.

strigat mut

E marţi, e noapte şi la urmă-s eu
Aştept o nouă zi să treacă, oare alt rateu?
Mă mişc încet sperând să nu îmi sperii umbra
Vorbesc mai rar să umplu cât mai bine clipa

Trag linie încet şi nu mai am nimic în gând
Pe tine te-am pierdut demult, nici nu mai ştiu de când.
Trec zile sau trec nopţi, acum tot una-mi este
Azi, mâine, ieri, nimic nu mă mai scoate din poveste.

Nu trupu-mi plânge, mintea, sufletul şi paşii
Atunci când simt în mine golul ce în urmă-ţi laşi.
Pe unde calc văd proaspete a tale urme
Deşi parfumul tău probabil a schimbat alt nume.

Sunt frate, soră chiar şi mamă-mi sunt
Dar nimeni nu mă înţelege, râd sau plâng?
Sunt eu cu mine şi la mijloc erai tu
Dar jocu-i altfel, numai eu şi restul “nu”.

Nu pentru pas, nu pentru gând şi mult mai des
Nu pentru tot ce doar în doi mai capătă-nţeles.
M-am săturat să caut în priviri şi gesturi “un ales”
Vreau viaţă, vreau speranţă şi vreau sens.

termen de livrare

Eşti pe un drum pe care singur l-ai creat
Nu-i bun, nu-i rău, e doar ca visul ce-ai visat
Să faci mai bun dintr-un banal format
Să pleci şi să revi ....“un alt bărbat”

Credeai că totu-i bine şi-ntr-un fel a fost
Până în ziua în care “totul se sfârşeşte prost”
Speranţe, vise, toate s-au mai amânat
Lăsând un termen....

viata ca un joc

Era o vreme când eram sfârşitul la-nceputul tău,
A fost o clipă cînd speranţa ta era motivul meu.
Acum zilele-s rupte din calendarul greu,
Al paşilor pierduţi pe drumul fanatism – ateu.

Erai cu mult prea mult pentru ego-ul meu,
Mă copleşea ideea ca ţie, rege să-ţi fiu eu,
Şi-am renunţat la mit, trăind o viaţă-obscură,
M-am regăsit, pe rând, în cal, pion şi tură.

Dar jocu’ gata-i brusc şi-ncepe viaţa dură,
Departe, singur dus, i-o parte prea matură
Sau poate mult prea grea pentru a mea statură,
Şi-ncet, încerc s-ajung cu viaţa la remiza pură.

viceversa

Viceversa

E noapte-afară şi e foarte frig în mine,
Gândesc mereu cum va fi când va fi mai bine,
Deşi mi-e teamă de atuncea când va fi mai rău,
Mă las în gânduri şi tot ce găsesc sunt eu.

Mă dor speranţe-nghesuite între ochi şi ceafă
Sunt treaz în somn şi visu-mi este lumea toată.
Pun pixul pe hârtie şi forţez cuvinte-n rime
E frig afară şi e foarte noapte-n mine.

zambetul imposibil

Totul în jur este o continuă alegere. Asta e clar. Ce nu trece de alegere punem în spatele sorţii. Aşa ne simţim sufletul eliberat de păcatul deciziei şi putem zâmbi liberi. Dar până la urmă cred că nu deciziile sunt cele dureroase ci urmările. Aşa că cercul vicios porneşte şi se termină tot la noi. Când totul merge bine – avem noroc; când toate se năruiesc se cheamă că am avut ghinion. Şi atunci ce facem cu libera alegere? Până unde suntem vinovaţi de gând şi de unde începe să arate cel de sus cu degetu’? Partea interesantă a deciziilor este că numai cele cu final neaşteptat ne dau temă de gândire pe când cazurile fericite par uneori frumos de normale. Atât de repede ne obişnuim cu binele că, atunci când dispare pentru o secundă ne şi plângem cu mâinile împreunate şi privind nordul. Mi-e silă de laşitate şi aş vrea să pot privi zâmbind toate cele grele. Atât că uneori e nevoie de mai mult decât un zambet.... şi nici măcar nu pot zâmbi fals.

esseu - ingerii pedepsiti

Cineva spunea că nu oamenii devin apoi îngeri, ci îngerii pedepsiţi devin într-un final oameni. Şi asta mi se pare cea mai cruntă pedeapsă. Poate de aici porneşte faptul că trecerea noastră prin astă lume este limitată în timp. Un fel de pedeapsă la care nu poţi face recurs. Şi apoi neînvănţându-ne cu aripi revenim în eşafod aparent inocenţi dar cu conştiinţa mereu încarcată de tot mai multe măşti. Sau poate cât suntem oameni avem acele mult-prea-pure aripi din care pierdem la fiecare greşeală câte o pană până atunci când, ajungând prea uşori, nu ne mai putem controla gândurile şi ne izbim crâncen de stele cautând refugiul sub o altă maternă pereche de aripi.
De ce oare Dumitru savurează toate clipele? Ce afacere prosperă tre’ să fie construcţia de aripi! Dar oare toţi purtăm aripi albe? Sau sunt în asorteu cu învelişul fiecăruia? Mă întreb cum arată un înger negru? Sau verde? Şi oare toate fiinţele primesc la rândul lor perechea de aripioare? Şi fluturii?

p.s. ideea de Dumitru e preluata de la un prieten care s-a plictisit sa-l numeasca pe D-zeu Dumnezeu si l-a botezat Dumitru. Mi-a parut geniala.