E marţi, e noapte şi la urmă-s eu
Aştept o nouă zi să treacă, oare alt rateu?
Mă mişc încet sperând să nu îmi sperii umbra
Vorbesc mai rar să umplu cât mai bine clipa
Trag linie încet şi nu mai am nimic în gând
Pe tine te-am pierdut demult, nici nu mai ştiu de când.
Trec zile sau trec nopţi, acum tot una-mi este
Azi, mâine, ieri, nimic nu mă mai scoate din poveste.
Nu trupu-mi plânge, mintea, sufletul şi paşii
Atunci când simt în mine golul ce în urmă-ţi laşi.
Pe unde calc văd proaspete a tale urme
Deşi parfumul tău probabil a schimbat alt nume.
Sunt frate, soră chiar şi mamă-mi sunt
Dar nimeni nu mă înţelege, râd sau plâng?
Sunt eu cu mine şi la mijloc erai tu
Dar jocu-i altfel, numai eu şi restul “nu”.
Nu pentru pas, nu pentru gând şi mult mai des
Nu pentru tot ce doar în doi mai capătă-nţeles.
M-am săturat să caut în priviri şi gesturi “un ales”
Vreau viaţă, vreau speranţă şi vreau sens.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu