viata ca un joc

Era o vreme când eram sfârşitul la-nceputul tău,
A fost o clipă cînd speranţa ta era motivul meu.
Acum zilele-s rupte din calendarul greu,
Al paşilor pierduţi pe drumul fanatism – ateu.

Erai cu mult prea mult pentru ego-ul meu,
Mă copleşea ideea ca ţie, rege să-ţi fiu eu,
Şi-am renunţat la mit, trăind o viaţă-obscură,
M-am regăsit, pe rând, în cal, pion şi tură.

Dar jocu’ gata-i brusc şi-ncepe viaţa dură,
Departe, singur dus, i-o parte prea matură
Sau poate mult prea grea pentru a mea statură,
Şi-ncet, încerc s-ajung cu viaţa la remiza pură.