prima si ultima secunda

Mi-e dor de ultima secundă,
În care te-am privit cu inima;
Mi-e frică să primesc “a doua rundă”
Şi să greşesc cum am greşit cândva.

Aş vrea zarul s-arunc şi să m-ascund,
Şi tot ce vine-apoi să nu mai pot afla,
Trăiesc cu teama că tot voi sfârşi plângănd,
Şi aşteptând iubirea mea... acum a altuia.

Orice secundă-mi schimbă gândul cum vrea ea,
Stăpân nu mai pot fi decât pe ce vrea ea,
Îşi bate joc de viaţa ce doar mai pare-a mea,
Şi-mi tot aduce-n faţă cum este fără ea.

De-aş şti o cale dreaptă să aleg,
Între ce îmi aleargă-n cap acum, nimic concret,
Ar trebui să mă întorc să văd unde-am greşit
Şi cum ar fi de n-ar fi ce-a mai fost trăit.

Dar iar secunda vine şi îsi face jocul,
Lăsându-mă să cred că pot trăi să-mi văd norocul,
Mă-nşel din ce în ce mai des şi mai uşor
Şi simt cum viaţa tot mai des mă ia peste picior.

Aştept acum neputincios secunda grea,
În care voi afla ce fac cu viaţa mea,
Ce suflet trec prin foc să te aduc la loc,
Sau câte palme mai primesc pentru
“dreptul la joc?”