de sus in jos

Gandul mi s-a legat de tine
Şi a renunţat la logică
În momentul în care “noi”
A falsat prima oară.

Ochii mei, uneori mult prea verzi
Priveau ochii tăi,
Acum două semne de întrebare
Cu disperarea luminii în amurg.

Atunci, cu teama singurătăţii
Mi-am muşcat buza tremurândă
Şi mi-am închis pleoapele
Înecându-le în lacrimi.

Trupul, acest sclav al ideilor
A mai mers puţin, derutat
De a doua pereche de urme
Şi de parfumul nou.

Degetele, mult prea obişnuite,
Fremătau cautând pielea
Care le-a arătat că, şi zece
E prea puţin pentru prea frumos.

Târziu, deşi cu mult prea devreme
Sufletul meu gol a murit
Fredonând şi tot falsând
Aceeaşi melodie tristă despre noi.