defragmentare

Ne ştim de când existam doar în fragmente
Deşi cred că ne-am mai întâlnit de câteva ori
În privirile grăbite ale unor oarecare doi trecători,
Ce au cutezat să spere în acelaşi timp.

Te-am regăsit cuminte, aşa cum te lăsasem în vise
Şi cu aceeaşi, oarecum tristă, urmă de zâmbet
Acoperită de ridurile netrecerii vremurilor,
Undeva între colţul ochiului şi suflet

Acum, ne putem împleti fericirea împreună
Fără să ne pese de ploaie, de ei şi de vânt
Şi fără să încercăm prea mult să fim noi,
Aceia care ne cunoşteam, oarecum, din fragmente.